După cum am mai spus, conceptual de Batman este schizoid motiv pentru care nu putem vorbi despre un singur personaj care să poarte acest nume, nu îi pot oferi o singură caracterizare pentru că până şi cea canon este kaleidoscopică, iar acesta este un plus pentru personaj, căci există câte un Batman pentru toată lumea.
E doar un joc
Cea mai ciudată ar fi imaginea lui Batman din Era de argint şi cea din serialul din `60. Campy, exagerată, neserioasă şi amuzantă. Relaţia cu antagoniştii se rezumă doar la un joc. Jokeru scapă din Arkham şi fură un diamant imposibil, vine Batman şi îl opreşte. Acest Batman nu are demoni interiori, frustrări şi nici adâncime. Ca aspect este doar un nene într-un costum prost. Din cauza asta, mulţi desconsideră această caracterizare, şi pe bună dreptate. Dar este totuşi o dimensiune a personajului, este o parte din istoria sa pe care nu putem şi nu avem de ce să o renegăm, mai ales când furnizează material pentru scriitori deconstructivi.
Batman Renăscut
Batman în viziunea lui O’Neil și al lui Adams. Nu sunt singurii care l-au scris și, respectiv, desenat astfel dar sunt cei care au inițiat transformarea. I-aș mai menționa pe Steve Englehart și pe Marshall Rogers aici, pentru cele 6 numere pe care le-au făcut împreună care, cred eu, sunt chiar mai bune. Acest Batman este unul mai întunecat, dar creat cu stil, cu grație. Aici începe să se facă tranziția de la un simplu erou, la unul byronic, cu o natură duală, fiind până la urmă doar un om imperfect sfâșiat între misiunea sa și tentațiile vieții lui Bruce Wayne. Este o un om, iar aici stă de fapt esența acestui Batman. Faptul că este uman. Are nevoi și slăbiciune atât fiziologice cât și emoționale. Iubește și este iubit. Elementele de SF(prost) nu mai sunt, în schimb au fost înlocuite de o atmosferă gotică și mistică. Tot aici l-aș pune și pe Batmanul lui Tim Burton și Michael Keaton.
Miller - Batman I
Pentru Frank Miller însă lucrurile nu stau așa. În Dark Knight, Batman își pierde dimensiunea umana și capătă una mitică. Este o forță a naturii, iar trupul său există numai pentru a răni și a fi rănit(în special coastele, nu știu ce naiba are Miller cu coastele lui). El nu poate simți, pentru că Bruce Wayne nu mai există, bărbatul de 50 de ani este doar o carcasă pentru forța nemuritoare reprezentată de Batman. Această forță există numai pentru a da naștere schimbării, iar în viziunea lui Miller asta reprezintă personajul. Un exponent al schimbării, al rebeliunii. Aduce după sine dărâmarea Status Quoului, chiar dacă asta îl va distruge. Este într-o oarecare măsură psihotic, complexat sexual(autorul consideră că Batman luptând cu criminali, canalizează tensiunea homosexuală dintre el și Joker), foarte distructiv, dar nu este un psihopat. Nu este un monstru amoral și anarhist cum consideră unii că ar fi. Este un personaj creat totuși foarte bine, iar determinarea sa aproape nebunească izvorăște din imensa responsabilitate ce o cară pe umeri.
Miller Batman II
În Year One Miller nu se axează atât de mult pe caracterizarea lui Batman ci pe zămilslirea unui fundal în care existența sa să aibă mai mult sens. Chiar și așa, modul cum apare aici este destul de diferit față de ceea ce s-a făcut înainte. Inițial nu există niciun Batman și niciun Bruce Wayne. Există doar un tânăr cu o misiune. Un moștenitor care dorește să schimbe ceva și nu o poate face numai cu banii săi. Abia pe parcurs se crează acea dihotomie între cele două personalități ale lui Batman. Și zic ale lui Batman pentru că devine evidentă falsitatea lui Bruce Wayne. Orfanul, moștenitorul, răzbunătorul își divide personalitatea în două, aruncă tot ceea ce este slab, fad și uman într-un playboy răsfățat în timp ce el păstrează numai forța, furia și determinarea de a schimba ceva.
Joseph Loeb - Batman
În The Long Halloween și Dark Victory Leob își amintește că Batman este detectiv și încă unul foarte bun, lucru pe care mulți îl ignoră, iar povestea devine astfel un noir cu nebuni mascați. Avem eroul misterios, mafiotul asupra căruia nu pot fi aruncate acuzații, La Femme Fatale, polițiștii corupți etc. Dar totul devine sub penița lui Tim Sale un carnaval suprarealist din care nu se poate scăpa. Aici Batman apare stilizat, o umbră musculoasă și amenințătoare, cu mintea ageră și alertă, dar care poate greși și care află că nu are cum să supraviețiască singur în noapte.
În Hush Batman își pierde din misticitate, devine un personaj mai concret, mai tehnic, iar tehnologia capătă un rol important în poveste. Elementele ce țin de latura sa detectivistă sunt un pic diluate. Dar înafară de asta nu există alte diferențe majore. Ah, și aici îl bate pe Superman.
Morrison – Batman
Morrison nu are un Batman al său. Nici în Arkham nici în Gothic, în JLA, Son of Batman sau în R.I.P. nu a scris un personaj complet diferit de ceea ce s-a văzut înainte. Despre cel din Arkham Asylum am vorbit, iar în celelalte urmează următoarea rețetă: îl face destul de puternic, inteligent și autodestructiv încât să poată învinge fără prea mari probleme adversar orice cu care s-ar confrunta, dar în schimb petrece mult timp în capul său analizând motivațiile și istoria personajului, adâncindu-l foarte mult.
Postări
